Fostul președinte francez Jacques Chirac a decedat la vârsta de 86 de ani / Reacția lui Iohannis: A fost un mare lider și un veritabil prieten prieten al țării noastre

Fostul președinte francez Jacques Chirac a decedat la vârsta de 86 de ani / Reacția lui Iohannis: A fost un mare lider și un veritabil prieten prieten al țării noastre
Publicat: 26/09/2019, 15:43

Primar al Parisului, ministru, prim-ministru și în cele din urmă președinte, cariera politică excepțională a lui Jacques Chirac s-a desfășurat pe parcursul a peste 40 de ani, însă în ultimii ani ai vieții sale a fost vizat de acuzații de corupție.

„Președintele Jacques Chirac a murit în această dimineață, înconjurat de familie, în liniște”, a declarat ginerele fostului lider francez.

Chirac a avut două mandate de președinte, perioada în care Franța a adoptat moneda unică europeană. Totodată, este cunoscut pentru faptul că s-a opus intervenției americane în Irak, în anul 2003.

După părăsirea Palatului Elysee, Jacques Chirac a fost vizat de o anchetă privind presupuse angajări fictive realizate de acesta în perioada cât a fost primar al capitalei Franței. În 2011, fostul președinte a primit o sentință cu suspendare pentru abuz de încredere și deturnare de fonduri publice.

Potrivit sondajelor recente,Chiracera considerat cel mai popular fost președinte francez, opoziția acestuia față de războiul din Irak rămâne fapta marcantă a carierei sale politice îndelungate.

Fostul șef de stat, care pe 29 noiembrie urma să împlinească 87 de ani, a suferit, în 2005, un accident vascular cerebral, în urma căruia starea sa de sănătate s-a deteriorat semnificativ, acesta suferind printre altele pierderi de memorie.

Membrii Adunării Naționale de la Paris, legislativul francez, au ținut un moment de reculegere.

Jean-Claude Juncker, președintele în exercițiu al Comisiei Europene, a afirmat că este „devastat” de veste.

„Europa nu pierde doar un mare om de stat, dar și președintele pierde un bun prieten”, a transmis un purtător de cuvânt al lui Juncker, potrivit postului BBC News.

Klaus Iohannis: Jacques Chirac a fost un mare lider și un veritabil prieten prieten al țării noastre

Klaus Iohannis a transmis, în numele poporului român, condoleanțe națiunii franceze, după moartea fostului președinte Franței Jacques Chirac. Șeful statului a precizat că Chirac a fost un mare lider și un „veritabil prieten al țării noastre”.

„Sunt profund întristat de moartea fostului președinte francez Jacques Chirac, un mare lider și un adevărat om de stat, un veritabil prieten al țării noastre. În numele poporului român transmit condoleanțele mele națiunii franceze”, a scris Klaus Iohannis, joi, pe Twitter.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
Vlăduța Lupău, surpriză pentru soțul ei. Cum i-a dat vestea despre a doua sarcină
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
×